Acţiuni speciale la frontiera moldo-ucraineană: Patru cetăţeni ai Ucrainei au fost răniţi în urma împuşcăturilor
Vizualizari:

Acţiuni speciale la frontiera moldo-ucraineană: Patru cetăţeni ai Ucrainei au fost răniţi în urma împuşcăturilor

Patru cetăţeni ucraineni au fost răniţi azi-noapte în urma unei acţiuni speciale privind contracararea transportului ilicit a produselor de tutungerie, peste frontiera moldo-ucraineană.

Cazul a fost semnalat pe teritoriul Ucrainei de către patrula Serviciului Grăniceresc de Stat: în zona de frontieră au fost observate trei persoane străine, care aveau asupra lor câte o cutie voluminoasă cu pachete cu ţigări. La solicitarea de a se supune somaţiilor a intervenit şi al patrulea individ în apărarea celor trei. Bărbaţii, originari din Ucraina au prezentat un comportament agresiv punând în pericol viaţa grănicerilor ucraineni. Astfel, reprezentanţii instituţiei de frontieră au efectuat iniţial împuşcături de avertizare, însă fără rezultat. Ca urmare, persoanele au fost rănite, iar ulterior s-a constatat că sunt internaţi la spitalul teritorial din Ucraina.

În prezent, poliţiştii de frontieră în comun cu angajaţii Serviciului Grăniceresc de Stat al Ucrainei întreprind măsuri de investigaţie, inclusiv şi percheziţii în diverse locaţii pe teritoriul ambelor ţări. Totodată, şeful Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Rosian Vasiloi se deplasează în Direcţia regională Nord unde se va întâlni cu omologul său din Ucraina, Serghei Deineko, pentru gestionarea comună a operaţiunii de frontieră.

Pe sectoarele date şi cele adiacente au fost dispuse forţe suplimentare din rezerva IGPF cu tehnica specială pentru supravegherea frontierei de stat, inclusiv centrul mobil de comandă TETRA.

Despre rezultatul operaţiunii Poliţia de frontieră va reveni cu detalii.

Similare
RECOMANDĂRI