Maia Sandu: Deputaţii europeni cred că nu se doreşte investigarea furtului miliardului
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Maia Sandu: Deputaţii europeni cred că nu se doreşte investigarea furtului miliardului

Preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate, fostul prim-ministru Maia Sandu, susţine că mai mulţi deputaţi europeni nu cred că în Republica Moldova nu se ştie cine a furat miliardul din sistemul bancar şi că oficialii europeni consideră că nu există voinţă pentru a investiga frauda bancară. Politicianul spune că acest mesaj i-a fost transmis de oficiali din UE în cadrul unui eveniment la care au participat sute de deputaţi ai Partidului Popular European.

Maia Sandu spune că a ţinut un discurs în faţa acestor deputaţi. „De acolo a venit un mesaj pe care m-au rugat oamenii să-l transmit organelor de drept din Republica Moldova. Ei au spus că nu cred niciun pic că nu se ştie cine a furat miliardul, că în era digitalului toate urmele rămân şi că pentru faptul că până astăzi nu se ştie nimic despre furtul miliardului în Republica Moldova sunt de vină doar instituţiile statului care trebuie să investigheze şi nu investighează. A fost un mesaj dur: „Nu mai credem în scuze şi în justificări, pur şi simplu nu se doreşte investigarea furtului miliardului”, a afirmat politicianul, citat de IPN.

Potrivit ei, în câteva luni se va vedea dacă Procuratura Generală şi procurorul general Alexandr Stoianoglo au intenţii serioase să investigheze frauda bancară. Maia Sandu admite că în ceea ce ţine de recuperarea banilor este foarte mult de lucru. „Dar pentru ca să spui foarte clar şi nu doar să spui, dar şi să mergi în instanţa de judecată împotriva a, b, c, d, asta ar trebui să fie făcut în câteva luni”, a adăugat preşedintele PAS.

De asemenea, Maia Sandu consideră că actualul Guvern condus de Ion Chicu a creat o mare confuzie în tot ceea ce înseamnă reforma justiţiei. „Au tot spus că din primele zile de guvernare vor elabora un concept, că vor obţine sprijinul Comisiei de la Veneţia şi suntem acuş în luna martie şi nu înţelegem ce vor să facă, nu pot să articuleze nimic”, a comentat politicianul.
Similare
RECOMANDĂRI