Pavel Filip: Indiferent de culoarea politică a guvernelor de la Chişinău şi Bucureşti, sprijinul României are culoarea tricolorului
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Pavel Filip: Indiferent de culoarea politică a guvernelor de la Chişinău şi Bucureşti, sprijinul României are culoarea tricolorului

Excelenţa Sa, Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, a avut o întrevedere cu preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Pavel Filip.

Cei doi au discutat despre recentele schimbări şi evoluţii pe scena politică de pe ambele maluri ale Prutului.

Pavel Filip a spus că adevărata apropiere de România se face prin proiecte de infrastructură în educaţie, energetică, sectoarele bancar, de comunicaţii şi feroviar.

„Indiferent de culoarea politică a guvernelor de la Chişinău şi Bucureşti, sprijinul României are culoarea tricolorului. Şi în actuala configuraţiei politică din ţară, vom urmări ca proiectele de cooperare cu România să fie mereu pe masa autorităţilor, iar procesul de apropiere şi interconectare cu Bucureştiul-ireversibil”, a spus Pavel Filip.

Preşedintele PDM a mulţumit diplomatului român pentru susţinerea constantă acordată de România ţării noastre, inclusiv pentru proiectele sociale implementate: construcţia gazoductului Iaşi-Ungheni-Chişinău, grădiniţe, muzee şi teatre renovate.

Similare
RECOMANDĂRI