BNM. Rata medie la creditele noi acordate în lei a constituit 8,37% în decembrie
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

BNM. Rata medie la creditele noi acordate în lei a constituit 8,37% în decembrie

În luna decembrie a anului trecut, creditele noi acordate au constituit 3 270,8 milioane de lei, în creştere cu 15,5% faţă de luna decembrie 2018. Ponderea creditelor acordate în moneda naţională a constituit 64,2%, a creditelor în valută 31,2%, iar a celor ataşate la cursul valutei 4,6%. Rata medie la creditele noi acordate în moneda naţională a constituit 8,37%, la cele în valută – 4,33%, iar a celor ataşate la cursul valutei – 4,18 %.

Potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei, volumul creditelor acordate în moneda naţională a constituit 2 099,0 milioane de lei (+17,8% faţă de luna precedentă şi +4% faţă de decembrie 2018. Volumul creditelor acordate în valută recalculat în lei moldoveneşti a constituit 1 021,9 milioane de lei (-3,7% faţă de luna precedentă şi +33,3% faţă de luna decembrie 2018.

Din perspectiva termenelor creditelor acordate, cele mai atractive rămân a fi creditele acordate pe termene de la doi până la cinci ani – 46% din totalul creditelor acordate. Acestea au fost acordate cu o rată medie de 8,06% (persoanelor juridice – cu 8,71%, persoanelor fizice – cu 6,92%, iar persoanelor care practică activitate – cu 9,29%).

Cea mai mare rată medie la creditele acordate în moneda naţională persoanelor fizice şi celor juridice a fost înregistrată la creditele cu termenul de rambursare de până la o lună – 10,01% şi respectiv 10,27%. În cazul persoanelor care practică activitate, cea mai mare rată a fost la creditele cu termenul de la un an până la doi ani, rata constituind 9,83%.

Creditele acordate în moneda naţională au fost reprezentate preponderent de creditele acordate persoanelor juridice – 60,9%.

Similare
RECOMANDĂRI