Premierii Republicii Moldova şi Azerbaidjanului au discutat despre dezvoltarea relaţiilor economice dintre cele două state
Vizualizari:

Premierii Republicii Moldova şi Azerbaidjanului au discutat despre dezvoltarea relaţiilor economice dintre cele două state

În marja Summit-ului Parteneriatului Estic pentru Investiţii organizat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, de la Londra, prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, s-a întâlnit cu premierul Azerbaidjanului, Ali Asadov.

Potrivit Direcţiei comunicare şi protocol a Guvernului, cei doi oficiali au discutat despre dezvoltarea relaţiilor economice, organizarea unor forumuri ale oamenilor de afaceri, dar şi perspectivele intensificării colaborării în sectorul energetic.

Ion Chicu a reiterat interesul Republicii Moldova de a promova dialogul politic între cele două state la diferite niveluri. „Sunt sigur că relaţiile sociale şi economice dintre ţările noastre au un potenţial mult mai mare. Volumul existent al comerţului reciproc nu reflectă pe deplin capacitatea de  cooperare dintre statele noastre. E necesar să dezvoltăm câteva etape şi idei concrete care să îmbunătăţească viitoarele relaţii comerciale şi economice bilaterale”, a menţionat demnitarul moldovean.

Premierul Chicu a mulţumit conducerii azere pentru finanţarea construcţiei Centrului cultural-educaţional din Ceadâr-Lunga. Costul proiectului, sprijinit de Fundaţia Heydar Aliyev, este estimat la 1,5 milioane de euro.

La finalul întrevederii, Ion Chicu l-a invitat pe Ali Asadov să viziteze ţara noastră, împreună cu oamenii de afaceri din Azerbaidjan, interesaţi într-o colaborare fructuoasă cu Republica Moldova.

În prima jumătate a anului 2019, volumul comerţului reciproc moldo-azer a constituit 3,2 milioane de dolari, iar valoarea exporturilor de produse moldoveneşti s-a ridicat la 2,8 milioane de dolari.

Similare
RECOMANDĂRI