Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Sergiu Sîrbu spune că PD va fi, cel mai probabil, gata să susţine declaraţia cu privire la ireversibilitatea vectorului de integrare europeană

ACUM şi Partidul Democrat negociază un act privind consolidarea eforturile în susţinerea parcursului european al Republicii Moldova. În următoarele zile ar trebui să fie gata declaraţia comună. Negocierile se poartă de ceva timp şi această declaraţia va fi una principială, a anunţat astăzi vicepreşedintele Parlamentului, Mihai Popşoi.

MIHAI POPŞOI, deputat, Blocul ACUM: „Sperăm să convenim asupra unui text care să fie atât acceptabil  pentru toţi. cât şi unul cu adevărat consistent astfel încât să putem, cu adevărat, pune temelia ireversibilităţii vectorului de integrare europeană pentru că vedem unele demersuri ale preşedintelui Dodon prin promovarea acelei agende străine să deturneze acest vector de integrare europeană.”

După ce va fi gata, demersul comun va fi depus la Parlament. Contactat de TVR MOLDOVA, democratul Sergiu Sîrbu a spus că într-adevăr se poartă aceste discuţii şi declaraţia comună ACUM-PD va exista.

SERGIU SÎRBU, deputat PD: „Eu, personal, şi cu siguranţă şi alţi colegi cred că vor fi gata cu ambele mâini să susţină şi să voteze o asemenea declaraţie deoarece asta este şi a fost întotdeauna viziunea noatsră. Sperăm noi că va fi susţinută de o majoritate largă în Parlament, dar să vedem care va fi textul final agreat. Dacă se va ajunge la un numitor comun. Eu, personal, sunt gata să-l votez chiar joi dacă va fi gata, dacă vor agrea colegii”.

Totuşi, nu este clar dacă va mai exista şi o altă colaborare între cele două formaţiuni. Alexandru Slusari de la PPDA spune că nu vede posibilitatea creării unei coaliţii întrucât Partidul Democrat nu s-ar fi reformat.

ALEXANDRU SLUSARI, vicepreşedintele Parlamentului: „Acolo vedem şi persoane toxice din anturajul lui Plahotniuc. Acolo vedem şi persoane servile actualului dictator Dodon. Din punctul meu de vedere, cea mai mare problemă a PD este astăzi chiar PD. Alianţă cu un partid care nu s-a curăţat şi care rămâne pe poziţiile vechi, fără regres, eu la ora actuală nu văd cum este posibilă. Asta nu înseamnă că nu putem colabora în Parlament în legătură cu anumite proiecte”.

Anunţul despre semnarea şi aprobarea de către PAS, PPDA şi PSM a unei declaraţii comune privind ireversibilitatea parcursului european al Republicii Moldova a fost făcut de unul dintre liderii blocului ACUM, Igor Grosu.
Similare
RECOMANDĂRI