Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Minor suspectat în cel puţin 20 cazuri de furt, reţinut de poliţişti

Un minor  în vârstă de 16 ani, locuitor a capitalei, a fost reţinut, fiind suspectat în comiterea furturilor din automobile, magazine şi oficii. Individul anterior a fost cercetat penal de nenumărate ori pentru infracţiuni asemănătoare.

Poliţiştii au stabilit că minorul pe parcursul lunii ianuarie a comis cel puţin cinci furturi pe teritoriul sec. Buiucani, unde a pătruns într-un magazin şi în trei automobile, prin deteriorarea geamurilor, de unde a sustras bunuri materiale cum ar fi: telefoane mobile, portmonee în care se aflau actele de identitate, bani şi în sucursala unei bănci de unde a sustras un telefon mobil, acţiunile lui fiind susrprinse de camerele de supraveghere.

Potrivit oamenilor legii, minorul a mai comis cel puţin 20 de furturi din automobile, magazine şi oficii pe teritoriul capitalei.

Minorul şi-a recunoscut vina, povestind cu lux de amănunte comiterea furturilor, iar despre bunurile sustrase a declarat că le vindea la un preţ simbolic.

Au fost iniţiate mai multe cauze penale pentru furt, faptă care prevede amendă în mărime de la 32 500 lei la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani. Minorul este cercetat penal în stare de libertate.

Similare
RECOMANDĂRI