Peste 30 de copii au beneficiat de Serviciul municipal de asistenţă stradală
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Peste 30 de copii au beneficiat de Serviciul municipal de asistenţă stradală

Într-un an de activitate, Serviciul Asistenţă Stradală a găzduit 32 de copii identificaţi pe străzile din Chişinău. Serviciul social specializat prestează servicii de îngrijire în regim de zi copiilor în situaţie de risc în vederea integrării şi reintegrării sociale şi familiale a acestora. Din acest număr, doar 11 sunt din Chişinău, iar restul sunt veniţi din afara municipiului.

Solicitată de IPN, Lucia Caciuc, şefa interimară a Direcţiei municipale pentru protecţia drepturilor copilului, a declarat că tot ceea ce s-a reuşit pe parcursul acestui an de activitate este foarte important. „Deja de un an, aceşti copii au unde să aibă grijă de igiena lor, au unde să mănânce, să-şi schimbe hainele, să audă un cuvânt bun. Am reuşit să integrăm în familii şapte copii din cei care erau în stradă. Şi ne dorim foarte mult, şi aşteptăm ca şi autorităţile locale de unde sunt aceşti copii, să reacţioneze, să se implice şi să-i întoarcă acasă”, a menţionat Lucia Caciuc.

Printre beneficiarii Serviciului sunt copii care nu au contacte cu familiile lor. Aceştia îşi petrec ziua pe stradă cerşind sau muncind. Din cei 32 de beneficiari, 28 sunt băieţi. Cei mai mulţi, peste 20 de copii, au vârstele cuprinse între 13 şi 16 ani.

Potrivit specialiştilor, aceşti copii sunt supuşi riscului de a fi agresaţi fizic şi sexual, exploataţi prin muncă. Majoritatea consumă droguri şi alcool, nu dispun de acte de identitate, nu frecventează şcoala.

În cadrul Serviciului Asistenţă Stradală activează şi asistent social, şi psiholog, şi psihopedagog etc. Beneficiarii au parte de consiliere psihologoică, asistenţă psihopedagogică, alimentaţie, consilierea părinţilor, dezvoltarea abilităţilor cognitive, de comunicare, comportament, îngrijire, formarea deprinderilor de viaţă.

Serviciul Asistenţă Stradală a fost creat prin decizia Consiliului municipal Chişinău iulie 2018, iar activitatea a început în februarie 2019.
Similare
RECOMANDĂRI